Pentru pensionari, cu dragoste!

“Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere” zice un proverb, “dar să nu fie pensionari” ar completa “luminaţii” noştri diriguitori, care le ştiu pe toate şi aţâţă ura socială, uitând că au mai existat “unii” asemenea, care nu au înţeles că sunt şi ei muritori. Aviz amatorilor, chiar şi profesioniştilor într-ale uitării!
Acestea ar putea fi gândurile dintr-un început, ale unui viitor pensionar, exasperat de bâjbâiala guvernamentală, indiferent de culoare (dar ce vină au culorile?) politică, în rezolvarea problemelor cu adevărat importante ale ţării. Una dintre acestea este cea legată de Fondul (fondurile) de pensii...
Auzim adesea...”Ce mai vor şi boşorogii aştia?”...”Nu le mai ajung pensiile!” “Sunt o problemă socială! Enormă!” şi “Nu mai putem noi trăi din cauza lor!”, creându-se imaginea falsă că pensionarii şi bătrânii, în general, reprezintă o povară economică şi socială, care ar trebui, cât mai repede, înlăturată...prin dispariţia fizică. Exemplific doar prin părerile unor “nicknames” care, profitând de “curajul” anonimului din spaţiul virtual, discutau pe marginea articolului Cine n-are bătrîni să-i închirieze cu ora, postat pe Reporter Virtual postat de un anume Spartakus, pe data de 28 aprilie 2010, orele 22,59 (http://www.reportervirtual.ro/2010/04/cine-n-are-batrani-sa-si-inchirieze-cu-ora.html, accesat 31 august 2010). Fără a discuta textul care a rezentat pretextul discuţiilor de mai jos. Chiar fără cuvinte...
................................................................................................................................................
•
8
baragan Says:
Aprilie 29th, 2010 at 11:55
De acord !
E doar vina lor ca sunt contemporani cu cea mai desteapta, corecta si mai sanatoasa (la trup) generatie din cate vor fi existat si numai acest lucru e destul ca sa ne enerveze.
Apoi, daca te gandesti ca ei sunt si un ‘pasiv’ pentru economie, atunci numai greata si amar se varsa in stomacul nostru. Si cand ii vezi ca se plimba nestingheriti aceleasi locuri ca si noi si, culmea, sa-si ia mancare si medicamente, chiar ca te apuca toti dracii si odata si se pune valul negru pe ochi si nu vezi in mintea ta decat cazmale si tumuli.
Bine macar ca au avut bunul simt sa mai moara prin razboiul ala cu rusii si sa-l si piarda, altfel dracu` ne-ar fi luat daca eram nevoiti sa impartim putinul ce-l avem cu inca 10 milioane.
•
10
dan Says:
Aprilie 29th, 2010 at 14:05
Cine n-are batrani, sa-si cumpere. Da’ da ce ne facem cu ai de au prea multi, ca noi? Ca in Romania sunt mai multi pansionari decat oamenii muncii. In plus, mai avem circa 1 (un)milion de persoane asistate. Si, basca, unul din patru romani se interneaza anual intr-un spital. Ba, da bolnavi mai sunt romanii, ar zice orice strain de buna credinta, care nu stie ca internarile sunt fictive, doar ca sa-si ia unii medici banii de la asigurari pe o munca neefectuata.
Acum, in lipsa de alta activitate, derutatii din parlament dau o lege ca batranii sa nu mai stea la coada, dupa ce au cantat comunismul 45 de ani. Cica, sa avem respect pentru ei. Suna frumos, nu? Da’ la persoanele cu handicap – cele vizibile, nu cele inchipuite – s-a gandit cineva? Nu, de buna seama. Mai ales ca cei mai multi handicapati scutiti de impozite din tara sunt tot medicii, chiar daca multora nu le vine sa creada una ca asta.
Decat sa se acorde o asa atentie, nejustificata, pensionarilor, mult mai bine ar fi sa se aplece alesii poporului spre educatie. Si-atunci, traitorii acestor meleaguri se vor deprinde sa-i respecte pe varstnici. Nu de alta, dar legile in acest sens sunt de rasul curcilor.
•
11
fisku Says:
Iulie 3rd, 2010 at 16:20
mai duca-se pe pustii cu totii… Daca maine s-ar curata toti batranii peste 70 de ani tara ar iesi din criza pana la inchiderea bursei. Sunt o PROBLEMA SOCIALA! ENORMA! Sunt mult prea multi, majoritatea bolnavi, si noi din prea multa compasiune si prea putin spirit de conservare le dam medicamente compensate ca sa le prelungim agonia. Lovim in sistemul de invatamant, in sistemul medical, dar incercam pe cat posibil sa fim “umani” si sa ii “sprijinim pe batrani”, in timp ce de pe bancile scoliilor ies analfabeti al caror singur ideal in viata este sa ajunga “bossi” – preferabil fara sa munceasca.
Oameni buni, treziti-va! Nu va mai inmuiati la plansetele babelor si la vaicareala lor inutila, aratati-le elegant drumul spre morga si puneti mana si munciti sa va creati un viitor.”
................................................................................................................................................

De cealaltă parte, pensionarii. Cei care, trăindu-şi timpul vieţii lor, au traversat mai multe epoci istorice, unii au visat să vină americanii şi au fost rezistenţi faţă de regimul adus de “tancurile eliberatoare sovietice”, alţii plătind cu viaţa şi libertatea faptul că au vieţuit în alte timpuri sau că aveau alte convingeri şi, nu în cele din urmă, cei mai mulţi, care au “construit”, conştient sau inconştient, socialismul şi, din nou, “capitalismul”, deopotrivă torţionari, turnători şi victime. Utilizez “capitalism” în ghilimele, pentru că aceste semne de punctuaţie maschează foarte bine socialismul cu faţă umană, din nesfârşita perioadă de “tranziţie”. Aşa-zisa povară economică şi socială, pensionarii. Doamne, şi cât sunt de mulţi! Şi culmea neruşinării, unii, mai în putere, doresc să muncească, chiar la stat, să completeze bruma de pensie sau să-şi prelungească viaţa, să se amăgească că nu au ajuns în staţia terminus. Cu atât mai mult cu cât job-urile de “casnic/casnică”, “bunic/bunică”, atât de utile social, nu au fost asociate ocupaţiilor remunerate din România, reprezentând, în fapt, muncă voluntară.
Li se pun în spate toate nenorocirile, generate de un sistem eronat de pensii. Nici unul dintre pensionarii noştri nu şi-a propus să devină o povară socială. Cu atât mai puţin îndreptăţiţi suntem să-i considerăm aşa.
Evident, există, din fericire, şi viziuni normale, de acceptare a tuturor contemporanilor, indiferent de trăsăturile lor fizice sau spirituale. Şi cu toate acestea, mă doare sufletul cât de bolnavi suntem. Şi cât de multe ţinte false ni se furnizează! Mă refer la bolile morale, unele, din păcate, incurabile. La lipsa de gândire critică. Dar să revin la fondul problemei.
Marile probleme cu care se confruntă azi societatea noastră, care se doreşte democratică...după 1989, sunt foarte vechi şi sistemice. Din păcate, în decembrie 1989, a fost ucis doar cuplul conducător, nu şi regimul care se întitula socialist. Cei mai mulţi reprezentanţi ai acestuia, nevânzându-şi ţara, şi-au însuşit-o, devenind “capitaliştii” de azi. Filmul lui Alexandru Solomon, Kapitalism – reţeta noastră secretă a atins doar vârful aisbergului. Căci, Comunismu’ no muritu’/Ci numa’ so hodinitu’, iar avuţia naţională trebuia salvată prin însuşire privată. Să mulţumim salvatorilor patrimoniului naţional, deci. De aici şi lupta acerbă pentru putere. Mai este mult de furat în România! Să mai păstrăm sistemul de stat! Noi să furăm cât mai mult (când suntem la putere), ca să dobândim resursele economice pentru a ne perpetua puterea politică. Iar potenţialilor alegători să le azvârlim câte o fracţiune de punct de pensie, mici creşteri salariale, mici şi bere, găletuşe...Ca să simtă cine sunt stăpânii!...Şi multă dihonie...căci stăpâneşti, dacă dezbini!
De aici şi ritmurile sincopate de reformă, un pas înainte (cât mai mic) şi doi înapoi (de preferinţă cât mai mari), că de...între aderare şi integrare (în UE), facem noi legea...
Pentru început, o problemă de istorie. Prin Legea 10/1949 toate fondurile publice sau private de pensii, din perioada interbelică, au fost incluse în bugetul de stat, deci au fost naţionalizate, pe înţelesul tuturor. Era desfiinţat fondul de asigurări sociale de şomaj, cea mai mare parte a banilor fiind destinaţi pensiilor, deoarece, după război, numărul invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război era foarte mare. Deşi s-a păstrat cotizaţia lunară la fondul de pensii, în cuantumul stabilit de legile specifice care au date, se trecea de la sistemul pensiei pe baza contribuţiei directe, la cel bazat pe redistribuţie (PAYG – pay as you go), cheltuielile pentru pensiile curente fiind făcute, la rândul ei, de fiecare generaţia activă, urmând ca şi ei să fie susţinuţi, prin solidaritate, de generaţiile viitoare. Ultimul, este un sistem util în cazul societăţilor în care există mulţi oameni activi (contributori la fond), cu o rată scăzută de viaţă (cum a fost, multă vreme, şi cazul Romaniei), dar nu mai este funcţional când numărul persoanelor active (deci cotizante) scade simţitor, rezultând de aici imaginea de povară socială a pensionarilor.
Mai mult, o problemă de proprietate. Acest Fond de pensii, fiind întitulat chiar “de stat”, nu este capitalul statului, deoarece se constituie din cotizaţii lunare individuale/nominale, deci are caracterul unui capital privat de grup, statul, prin reprezentanţii săi fiind doar administratorii acestuia. În aceiaşi direcţie, suma rezultată din contribuţia individuală ar trebui, în cazul în care cotizantul moare înainte de “epuizarea” acesteia, să poată fi lăsată moştenire urmaşilor, ca price alt bun patrimonial, mobil sau imobil, agonisit în timpul vieţii şi de care proprietarul (nu administratorul) său poate să dispună liber consimţit. Dar aceasta într-o societate normală, în care proprietatea nu este vorbă goală şi se respectă, indiferent de perindarea guvernanţilor la putere.
Astfel, se rezolvă şi dilema Domnului Boc, dreptul la muncă al pensionarilor în unităţile bugetare. Pensionarii de stat (deoarece în România nu prea mai sunt alţii, întrucât statul administrează capitalul de grup din Fondul de pensii, iar “Pilonul 2” de pensii a cam fost retezat) pot lucra, fără restricţii, în orice domeniu, de stat sau privat, cu condiţia să fie agreaţi de angajatori şi să corespundă fişei postului.
Cum s-ar putea rezolva problema Fondului de pensii, care este reală şi doare? Evident tot cu soluţii reale şi viabile. Această problemă m-a preocupat, cu atât mai mult cu cât planează ameninţarea să avem pensionari (vorbesc de cei reali, nu contrafăcuţi) fără pensie, chiar în condiţiile împrumuturilor pentru consum. Rezolvarea ar fi atât de simplă, în cazul în care statul (prin reprezentanţii săi) ar dori să renunţe la statutul de fals asistent social, perpetuat din motive politice (maniere socialiste de obţinere a puterii şi de manipulare a electoratului).
În primul rând, ar trebui corectat sistemul determinat de Legea 10/1949, prin renunţarea hotărâtă la principiul redistribuţiei (PAYG – pay as you go), apăsător pentru generaţiile prezente şi viitoare, prin privatizarea unor participaţiuni ale statului şi realizarea unui fond privat de pensii (alcătuit din restituirea capitalui fondurilor ante 1949 şi capitalul de grup al cotizanţilor) asemănător, în parte, Fondului Proprietatea, constituit în baza unei legi ferme, cu elemente de garantare şi supraveghere (ca în cazul băncilor), administrat responsabil, în cadrul căruia pensiile să se plătească potrivit principiului contributivităţii.
În al doilea rând, trebuie promovate cu curaj celelalte fonduri private de pensii (societăţi de asigurare, bancare, ocupaţionale etc.), astfel încât să existe mai multe posibilităţi de a-şi pune la adăpost “bătrâneţile” sau “zilele negre”.
În al treilea rând, dar ar putea fi şi în primul, organizarea unor programe educative economice (prin mass media, ONG-uri), în sensul pregătirii oamenilor în dedesupturile funcţionării fondurilor de pensii. Ar putea face parte din educarea continuă, de-a lungul întregii vieţi, împreună cu programele culturale, de socializare, la nivel micro şi macrosocial, de care bătrânii au atâta nevoie.